Fotbalul A Fost Totul
Povestea mea in baschet a inceput ca orice alt copil nascut in Europa.
Jucand fotbal.
Aproape toti copiii incep prin a jucat fotbal inca de la o varsta foarte frageda.
Fotbalul este sportul predominant în România. Fiecare copil are o minge de fotbal acasă. Dacă nu ai o minge, o sticlă de plastic este îndeajuns.
Nu ai poartă? Nici o problemă. Două pietre mari vor va fi îndeajuns. Eram înnebunit cu fotbalul. Colegii mei de asemenea.
Cat de nebuni?
Trebuia să începem școala la 8:00 dimineața, dar, împreună cu colegii am decis să sacrificăm o jumătate de oră de somn și să ne întâlnim la 7:30 dimineața pe terenul de fotbal al liceului și să jucăm până când încep orele.
Dar asta nu e totul.
Intre ore aveam o pauza de 10 minute si pauza mare de 20 de minute.
Dar in loc sa ne relaxam, noi SPRINTAM spre terenul de fotbal sa nu cumva sa pierdem o secunda din a juca fotbal. Cand se terminau orele, stateam din nou sa jucam fotbal!
In timpul weekend-ului, mergeam la Ictar-Budint sa joc fotbal cu prietenii mei din copilarie.
Daca iei in calcul regula celor 10.000 de ore, atunci ar fi trebuit sa fiu mai bun decat Messi la varsta de 14 ani. Atat de mult fotbal jucam. Am fost si in probe la echipa juniorii a lui Poli Timisoara.
Ce e Baschetul?
Nu m-am gandit niciodata la baschet.
Inainte sa aleg baschetul, am incercat tenis, handbal, judo…
Da, iti poti imagina un judocan profesionist de 2m si 13cm?
Asa e, nici eu.
Tatal meu, canotor profesionist, voia ca eu sa urmez aceeasi cariera.
De asemenea consideram si volei, inot, dar niciodata baschet!
Devina a fost mama mea, care imi spunea ca nu pot juca baschet pentru ca ma va inalta si mai mult!
Dar adevarul a fost ca nu am avut de ales. Vrand nevrand, tot inalt as fi ajuns.
In clasa a 8-a aveam deja 2 metri inaltime.
Am “inceput” sa joc baschet in curtea scolii.
Pe atunci, baschetul pentru mine era doar o joaca de copii.
Nu vreau sa zic ca baschetul era deja super usor pentru mine de jucat caci eram deja talentat.
Pe atunci aruncam la cos cu doua maini! Dar faptul ca eram deja mai inalt decat toata lumea, mi-a oferit intr-adevar un avantaj. Imi era destul de usor sa recuperez mingea, sa pun capace, sau sa arunc peste aparatori.
Eram cel mai bun de pe teren!
Nu…
Eram doar cel mai inalt… si atat.
Nu stiam nimic despre baschet.
Si cand zic nimic, vreau sa spun ca ZERO!
Nu stiam despre CSS Bega, sau despre BCM Elba. Nici sa nu vorbim de NCAA sau NBA.
Cine era Michael Jordan?
Cine e Kobe?
Habar nu aveam.
Si Asa a Inceput
Am fost selectat să fac parte din echipa clasei a VII-a la Jean Louis Calderon. Am început să jucăm împotriva altor școli din Timișoara. În oraș am reușit să câștigăm fiecare meci și ne-am calificat la faza regională din vestul tării la Arad, locul in care pot spune ca a inceput cariera mea.
Pentru mine a fost atât de distractiv. Am simțit un fel de mândrie că fac parte dintr-o echipă. O echipă care a ajuns în să joace regionalele. Reprezentam școala noastră. Eram gata să dau totul pentru școala mea, pentru colegii mei. Am devenit competitiv.
La acel turneu, jucam într-o sală mai mare, cu câțiva fani la meciuri. Se crease o atmosferă. Mi s-a părut real, a fost o experiență minunată pe care nu am să o uit niciodată. M-am bucurat de fiecare clipă.
Am terminat competitia pe locul doi la acel turneu și am câștigat medalia de argint. Prima mea medalie, nu aș uita-o niciodată! Eram trist că nu am caștigat finala, dar fericit în același timp pentru această mealie. Am câștigat și premiul pentru cel mai bun recuperator în cadrul turneului. Abia atunci mi-am dat seama că poate pot sa fac ceva din baschet.
După ce ne-am întors de la turneu, s-a produs o schimbare. Nu mai îmi doream sa merg in pauze să joc fotbal. Am vrut să joc baschet!
La liceu, am avut un coechipier, Mogosanu Ovidiu, care a jucat tot la CSS Bega. El, împreuna cu profesoara de sport au vorbit cui domnul Mircea Albu, să mă vadă. A venit, m-a recrutat, am fost la CSS Bega iar pe 14 martie 2008 am fost legitimat la CSS Bega Timișoara
„Alex, hai să jucăm fotbal!”
„Cred că mai bine mă duc să arunc la coș.”
Iar restul este istorie.
